„Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu.” (Evrei 3:4)
Înțeleptul spune: „Dumnezeu se descoperă prin firea lucrurilor”. Să luăm de exemplu albinele. Albinele fac parte din cel mai numeros grup zoologic, cel al insectelor. Ca mai toate insectele au un corp foarte mic format din trei părţi; cap, torace şi abdomen. Deasemeni au trei perechi de picioare, două perechi de aripi, o pereche de antene, ochi compuşi, etc. Organismul este unul complex, în dezvoltarea lui cunoscând metamorfoze profunde (ou, larvă, nimfă, lucrătoare). Apis mellifica (latină) originară din Asia este cea mai răspândită şi folosită specie de albine având caracteristici distincte de la o zonă geografică la alta. Albina se hrănește cu nectar şi polen şi producând ceară, miere, polen, propolis, lăptişor de matcă, venin, lucruri foarte apreciate de om. Însă mai important decât aceste produse este rolul pe care albinele îl au în ecosistemul planetei prin polenizarea plantelor. O funcţie care l-a deterninat pe omul de ştiinţă A. Einstein să declare: “Dacă albinele vor dispărea, omenirii nu i-ar mai rămâne decât patru ani de viaţă”.
Albina este o ființă socială. Jean Louveaux în lucrarea „Albinele şi creşterea lor” a dat următoarea definiţie unei familii de albine: „…o mare familie în care fraţi şi surori îşi înconjoară mama şi întreţin între ei relaţii de muncă care ţin într-un cuib complex o structură ce permite supravieţuirea nelimitată a grupului ai cărui indivizi au viaţă efemeră”. O familie de albine este formată din albine lucrătoare, trântori şi o matcă. La începutul verii, în perioada de maximă dezvoltare, o familie poate ajunge uşor să numere treizeci-patruzeci de mii de indivizi. Majoritatea o formează femele lucrătoare a căror aparat reproductiv este atrofiat, dar care sunt înzestrate şi specializate pentru a produce ceară şi pentru a culege nectarul şi polenul. În perioada activă, adică vara, pot fi întâlniţi în stup şi câteva sute de trântori care se disting de lucrătoare prin mărimea şi zgomotul pe care-l produc în timpul zborului din dupăamiezele calde. Numele trântorilor le vine probabil de la viaţa sedentară pe care o duc, singurul lor rol fiind de a se împerechea cu mătcile tinere. Matca este numai una, singura femelă fertilă, mama tuturor, cea care are viaţa cea mai lungă în stup. De-a lungul anilor omul a reuşit să aducă albina din mediul ei natural, să şi-o supună spre folosul său, îmbunătăţind mereu tehnologiile de exploatare. În timp albina şi-a dezvăluit multe din secretele ei, punând în evidență geniul Creatorului.
Privind cu atenție la semnele creației te simți inspirat să exclami ca și psalmistul: „Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune, și pământul este plin de făpturile Tale”. (Psalmul 104:24)